Stema transilvaniei, format mare. Dimensiuni: 32 x 40 cm.
Stema Transilvaniei, așa cum e cunoscută ea astăzi, a fost sintetizată abia spre sfârșitul secolului al XVI-lea. Conducătorii acestui voievodat au folosit din vechime sigilii pentru a-l reprezenta, însă ele conțineau armele personale, câteodată în combinație cu elemente din stema Regatului Ungar, ori alte reprezentări. O lucrare austriacă din 1550 prezintă ca stemă a Transilvaniei trichetul sibian cu două săbii încrucișate.
Tradiția acvilei ca simbol al Transilvaniei a fost mai veche, armorialele germane din secolele al XV-lea – al XVI-lea indicând un scut despicat, argint și albastru, și o acvilă suprapusă cu o cromatică inversă. De asemenea, Universitatea regnicolarilor din comitatele Transilvaniei, condusă de către voievod, deținea un steag propriu numit acvilă.
În 1596 Levinius Hulsius publică lucrarea sa „Cronologia”, în care desemnează ca stemă a Transilvaniei un scut tăiat ce cuprinde în partea superioară o acvilă ieșindă, iar în cea inferioară șapte munți cu șapte turnuri suprapuse. Această reprezentare va fi preluată mai departe de către principele Sigismund Bathory în stema sa de stăpânitor al celor trei țări românești — potrivit tratatelor din 1595.
În secolul al XVII-lea, stema Transilvaniei a fost reprezentată tot mai clar. Aceasta are acum trei câmpuri heraldice, prin apariția brâului roșu din mijloc (folosit prima oară de principele Mihai Apafi I, pe talerii din 1666). În urma Dietei de la Sebeș din 24 mai 1659, stema Transilvaniei a fost sfâșiată, fiecare dintre cele trei națiuni privilegiate preluând câte un simbol, românii nefiind „reprezentați” prin niciun simbol, ei neavând statut de națiune. Astfel, maghiarii erau reprezentați de acvila neagră, secuii de soare și lună, iar sașii de cele șapte turnuri de cetate, de culoare roșie (Transilvania/Siebenbürgen). Acvila este reprezentată doar pe jumătate ca simbol al poziției de apărare pe care o are (ea însăși se află într-o cetate, fâșia roșie). Această stemă a fost folosită de-a lungul secolului al XVII-lea de către principii transilvăneni, împreună cu blazoanele familiale. Oficial, în Imperiul Austriac stema Transilvaniei a fost instituită prin decret pe vremea împărătesei Maria Terezia, în 1765, la trei zile după ce Principatul Transilvaniei a fost ridicat de către aceasta la rangul de Mare Principat, pe 2 noiembrie.
Stema Transilvaniei este alcătuită dintr-un scut tăiat de un brâu roșu îngust. În cartirul superior, pe fond albastru, se află o acvilă ieșindă neagră, cu capul spre dreapta, cu cioc de aur și limbă roșie, însoțită de un soare de aur în dreapta și o semilună descrescândă de argint în stînga. În cartierul inferior, pe fond de aur, se regăsesc șapte turnuri roșii crenelate, dispuse pe două rânduri: 4; 3. Acest scut este timbrat de o coroană închisă și are doi tenanți feminini în vestimentație antică, reprezentând Justiția (dreapta) și Recompensa (stânga). Aceste elemente decorative nu au fost reprezentate pe nici un alt document cunoscut până în prezent de către istorici și heraldiști.
În timpul revoluției pașoptiste, românii au solicitat o stemă a principatului care să cuprindă și o a treia reprezentare în locul brâului roșu, de dimensiuni egale cu celelalte două. Aceasta semăna cu imaginile Daciei Felix de pe monedele romane din secolul al III-lea: în centru o femeie dacă ținând în mâna dreaptă o sica iar în cea stângă o pancartă pe care sunt scrise inițialele D F, în stânga un leu iar în dreapta o acvilă gata să-și ia zborul ținând în cioc o cunună de laur.
Stema Transilvaniei a fost cuprinsă în stema mijlocie a Regatului Maghiar din anul 1867, iar după Unirea din 1918, în Stema României (cu excepția perioadei comuniste).
În timpul Revoluției Pașoptiste reprezentanții românilor transilvăneni au protestat împotriva desființării autonomiei Transilvaniei prin arborarea culorilor stemei Transilvaniei, roșu, galben și albastru, culori care au devenit, în semn de solidaritate, culorile naționale ale tuturor românilor.
Sursa: Wikipedia – https://ro.wikipedia.org/wiki/Stema_Transilvaniei